Legislație

HOTĂRÂRE nr. 198 din 10 februarie 2022 privind organizarea și funcționarea direcțiilor județene de sport, respectiv a Direcției pentru Sport a Municipiului București

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI

  • Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 14 februarie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (8) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Capitolul I - Dispoziții generale.

Articolul 1

Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București se organizează și funcționează ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sportului, având personalitate juridică, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Articolul 2

(1) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București asigură implementarea la nivel județean și la nivelul municipiului București a strategiei și politicilor Guvernului în domeniul sportului și îndeplinesc următoarele atribuții specifice:

  1. a) asigură punerea în aplicare la nivelul județelor, respectiv al municipiului București a Programului de guvernare, a strategiei și programelor Ministerului Sportului în domeniul sportului;
  2. b) urmăresc aplicarea și controlul respectării actelor normative din domeniul sportului;
  3. c) colaborează cu celelalte instituții deconcentrate, cu organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice, cu persoane juridice de drept public sau privat, române sau străine;
  4. d) elaborează calendarul anual de acțiuni de sport proprii și în parteneriat și îl supun aprobării conducerii Ministerului Sportului;
  5. e) asigură sprijin de specialitate pentru realizarea de programe și proiecte de și pentru sport de către instituții publice locale;
  6. f) colaborează, cooperează și dezvoltă parteneriate cu persoane fizice și juridice, în vederea îndeplinirii obiectivelor în domeniul sportului;
  7. g) oferă informații și acordă consiliere în domeniul sportului;
  8. h) organizează, participă, monitorizează și evaluează acțiunile în domeniul sportului;
  9. i) finanțează unele programe speciale pentru sportivi, secții sau echipe din raza unității administrativ-teritoriale.

(2) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București îndeplinesc și atribuțiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte atribuții stabilite prin regulamentele aprobate de Ministerul Sportului și prin acte normative specifice domeniului lor de activitate.

Capitolul II - Structura organizatorică și conducerea direcțiilor județene de sport, respectiv ale Direcției pentru Sport a Municipiului București.

Articolul 3

(1) Numărul maxim de posturi al direcțiilor județene de sport și al Direcției pentru Sport a Municipiului București este de 664.

(2) Repartizarea numărului de posturi pentru fiecare direcție județeană de sport, respectiv pentru Direcția pentru Sport a Municipiului București se face prin ordin al ministrului sportului, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la alin. (1).

(3) Statele de funcții și structura organizatorică ale direcțiilor județene de sport si ale Direcției pentru Sport a Municipiului București se aprobă prin ordin al ministrului sportului.

(4) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București se stabilesc prin fișa postului, în conformitate cu structura organizatorică și regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București.

(5) Personalul direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București este format din funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.

(6) Încadrarea și salarizarea personalului direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București se fac cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

Articolul 4

(1) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București sunt conduse de un director executiv și, după caz, de un director executiv adjunct, funcționari publici.

(2) Directorul executiv al direcției județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București reprezintă instituția în raporturile cu autoritățile administrației publice locale, cu organizațiile române și străine de și pentru sport, precum și în raporturile cu persoanele fizice și juridice.

(3) Directorii executivi ai direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București sunt ordonatori terțiari de credite.

(4) Directorii executivi ai direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București se subordonează ministrului sportului.

(5) Directorii executivi și, după caz, directorii executivi adjuncți îndeplinesc atribuțiile stabilite prin fișa postului, aprobată de către ministrul sportului.

(6) În exercitarea atribuțiilor lor, directorii executivi ai direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București emit decizii.

(7) Directorii executivi ai direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București și, după caz, adjuncții acestora se numesc prin ordin al ministrului sportului.

(8) Directorii executivi ai direcțiilor județene de sport, respectiv al Direcției pentru Sport a Municipiului București pot delega unele dintre atribuțiile lor directorilor executivi adjuncți sau altor persoane din cadrul instituției.

Articolul 5

În subordinea direcțiilor județene de sport, respectiv a Direcției pentru Sport a Municipiului București funcționează, după caz, unități de administrare a bazelor sportive, fără personalitate juridică, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, care au ca obiect de activitate administrarea și întreținerea bazelor sportive de interes național, precum și prestarea de servicii pentru activitatea sportivă.

Capitolul III - Dispoziții finale.

Articolul 6

(1) Cheltuielile curente și de capital ale direcțiilor județene de sport, respectiv ale Direcției pentru Sport a Municipiului București se finanțează din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.

(2) Veniturile proprii ale direcțiilor județene de sport, respectiv ale Direcției pentru Sport a Municipiului București provin din:

  1. a) contribuții de la persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, donații, sponsorizări;
  2. b) veniturile obținute din gospodării-anexe, realizarea și difuzarea de materiale, închirieri ocazionale ale spațiilor și mijloacelor de transport disponibile, asocierea în participațiune, colaborări cu terți, alte prestări de servicii specifice;
  3. c) închirieri și concesionări ale bunurilor proprietate publică și/sau privată a statului, în condițiile legii;
  4. d) venituri obținute din cazarea sportivilor în locațiile proprii;
  5. e) alte venituri, în condițiile legii.

Articolul 7

(1) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București pot finanța programe pentru sport din bugetul propriu și pot derula programe pentru sport finanțate din bugetul Ministerului Sportului.

(2) Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București pot procura și deține mijloace proprii de transport de persoane, alimente și materiale.

 Articolul 8

Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termen de minimum 30 de zile și în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă normele care privesc domeniul sportului prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 776/2010 privind organizarea și funcționarea direcțiilor județene pentru sport și tineret, respectiv a Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 9 august 2010.

 PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează:

  1. Ministrul sportului,

Thomas-Răzvan Moldovan,

secretar de stat

Ministrul muncii și solidarității sociale,

Marius-Constantin Budăi

Ministrul finanțelor,

Adrian Câciu

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,

Gabriela Firea

București, 10 februarie 2022.

Nr. 198.

 

Legislaţie din domeniu sport si tineret: